Comisia Europeană vrea să desfiinţeze graniţele pentru conţinut digital

de: Alexandru Puiu
30 03. 2015

Dacă vi se pare absurd să nu puteţi viziona un clip pentru că vă aflaţi în România, empatizează cu problema voastră şi caută o soluţie.

În cazul în care nu aţi descoperit internetul de curând, este foarte probabil să vă fi lovit în incursiunile voastre online de un mesaj similar cu cel de mai sus. ,,Acest conţinut nu este disponibil în ţara voastră.” El se poate referi atât la videoclipuri, cât şi la conţinut audio sau servicii online mai complexe. Practic, este o dovadă a faptului că există nişte graniţe digitale pentru diverse tipuri de conţinut digital.

Pentru a remedia problema, Comisia Europeană lucrează intens la un proiect cu numele Digital Single Market. Acesta este menit să oblige companiile să renunţe la restricţiile bazate pe regiuni, când un astfel de comportament nu este cu adevărat necesar. Oficialii Uniunii Europene au afirmat simplu că astfel de limite arbitrare ,,nu pot exista”.  Momentan nu au fost făcute publice toate detaliile proiectului, dar întreaga strategie de aplicare ar trebui să fie anunţată în luna mai a acestui an.

Ideea este una foarte bună şi s-ar putea să stea la baza relaxării restricţiilor legate de conţinut digital. În plus, s-ar putea să grăbească adopţia la scară largă a unor servicii precum Netflix care, deşi există în anumite ţări din EU, precum Germania sau Franţa, nu pot fi accesate fără VPN din România. În orice caz, vor mai trece câteva luni, dacă nu câţiva ani, până ne vom lămuri care sunt în practică efectele unui astfel de proiect.